Venezuela: trădare din interior
Cum complicitatea lui Delcy Rodríguez și Diosdado Cabello a facilitat răpirea lui Maduro și ce înseamnă această lovitură pentru restul continentului (și al lumii).
N-am scris nimic despre Venezuela până acum. Șocul a fost destul de mare pe 3 ianuarie. M-am trezit cu gândul că m-am saturat de vești proaste. Ceva de genul “Stop the world — I want to get off”.
Dar unul din primele gânduri pe care le-am avut atunci a fost că Maduro a fost trădat din interior. A fost prea “chirurgicală” operațiunea — cert, au fost victime, dar nu a fost o invazie pe scară largă. Apoi, ce mi s-a părut dubios a fost când ascultam o jurnalistă venezueleană care spunea că guvernul (mai ales poliția și armata de fapt) recomandă populației să rămână calmă și să aștepte… Adică opusul a ce le spunea Maduro, să ia armele și să-și apere patria de invazia SUA.
Însă nu am scris nimic atunci, pentru că nu aveam dovezi. Și nici nu am contacte sus puse prin Venezuela sau SUA să aflu ceva. Dar văzui pe The Guardian că jurnaliștii lor au primit confirmarea de la surse sus-puse că Delcy Rodriguez, vice-președinta Venezuelei a vorbit cu SUA înainte să-l răpească pe Maduro și i-a asigurat de cooperarea ei. La fel a făcut și Diosdado Cabello, ministrul de interne.
Discuțiile cu SUA au avut loc cu luni de zile înainte de răpire. Chiar în Decembrie, Delcy Rodriguez le-ar fi spus americanilor că “Maduro trebuie să plece”. În noiembrie, Maduro refuza oferta lui Trump să renunțe la putere.
Americanii au învățat din greșeli?
Se pare că Marco Rubio a început să aibă încredere în Rodriguez că ar putea preveni un haos după intervenția SUA — poate că au învățat ceva din dezastrele pe care le-au cauzat în Irak și Afganistan…
Mă întreb dacă Rodriguez a acționat așa din pragmatism — pentru că a înțeles că nu are de ales, și că dacă se opun Americii în continuare, vor păți ca Irakul… sau dacă e din pură obsesie de a prelua puterea. Probabil nu vom ști niciodată.
Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare în Venezuela. Faptul că Maduro a fost capturat și înlăturat de la putere nu garantează nimic. Faptul că în locul lui sunt tot aceiași oameni din anturajul lui nu înseamnă că va fi mai bine (sau rău) — poate doar într-adevăr că s-ar putea evita un haos general.
Ce va fi?
Dar implicațiile sunt foarte grave. Oricât ai fi de contra-Maduro, faptul că a fost răpit și i s-au adus acuzații false ar trebui să ne sperie. Colombia este amenințată, la fel și Mexic, poate și Brazilia. SUA reîncep să vadă America Latină ca moșia lor. Nu e exclus să revedem un Chile 1973 (deși acum nu avem niciun Allende…).
Plus că, Delcy Rodriguez poate că a reușit să păstreze puterea, dar nimic nu-i garantează că va și rămâne. SUA se comportă nu doar ca un bully de clasa a 5-a, ci ca un stăpân care face ce vrea cu vasalii din zonele sale de influență. Venezuela este acum cu pistolul la tâmplă (așa cum au făcut de fapt comerț mai toată istoria colonială britanicii și americanii de sute de ani încoace — vezi Graeber în Datoria)
Ce rămâne din suveranitate dacă puterea ta depinde de bunăvoința “fratelui mai mare”? Cum poate fi numită asta o democrație când SUA decid ce se întâmplă în Venezuela?
Dincolo de diferențe de opinie despre Maduro, trebuie să înțelegem că ce face SUA este ceva absolut îngrijorător — nu e prima dată când fac asta, dar până acum exista iluzia că ei sunt “jandarmul (binevoitor al) lumii”, dar azi nu mai joacă nici măcar comedia asta ieftină. Este pentru prima dată când un lider occidental spune că s-a terminat piesa de teatru (deși mulți lideri din lumea a 2-a și a 3-a spuneau asta și în anii ‘60…).
Nimeni nu mai crede în iluzii… în afară de politicienii români
De fapt, SUA continuă să joace un teatru ieftin — iată pretextul că intervin în Venezuela pentru a opri, chipurile, narcotraficul. Știm toți că ei urmăresc să pună mâna pe resurse.
Teatrul continuă și cu așa numitul Board for Peace — în opinia mea, doar o fațadă pentru clubul de afaceriști care vor să pună mâna pe Gaza și să o transforme în “Riviera” din Orientul Mijlociu.
Măcar liderii occidentali, Carney, Macron și alții, pare că s-ar fi trezit puțin din beție dar ai noștri sunt sub orice critică. De la Simion care taie tortul în formă de Groenlanda cu steagul SUA pe el, până la Grindeanu care pune botul la Board for Peace… Ne trebuie doar să găsim 1 miliard de dolari, să facem și noi parte din scamatorie.
Sunt tristă că trebuie să repet și eu clișeul nouăzecist, cu “noi Românii suntem cu 50 de ani în urma vesticilor” dar politicienii noștri chiar asta sunt. Rămâne doar speranța că noi oamenii rămânem treji…
pasajul despre confirmarea din guardian e super. oare urmeaza democratia? felicitari, great job!